Phoenix, cunoscută în Occident ca Transsylvania-Phoenix, este o formație românească de muzică rock, înființată în 1962, la Timișoara.
Phoenix a fost deschizătoare de drumuri în muzica adresată publicului larg în România celei de a doua jumătăți a secolului XX. Membrii formației au abordat numeroase subgenuri ale rock-ului; traseul stilistic al formației a pornit de la muzică beat, evoluând spre rock psihedelic și de aici către hard rock, cu un număr de experimente de rock progresiv. În anii 1970, efectele schimbărilor politice din țară asupra vieții culturale au adus la destrămarea multor formații de gen. Între cele care au continuat prin adoptarea unui stil nou, Phoenix a avut una dintre cele mai neașteptate evoluții, dând naștere subgenului rock numit etno rock (inspirat din folclorul românesc autentic, comparabil cu celtic rock-ul inițiat de formația irlandeză Horslips cam în aceeași perioadă).
Perioada beat (1962-1970)
Formația este una dintre primele de muzică rock din România (alături de Uranus, Cometele și alte câteva), numite în epocă „formații de chitare electrice”. Ca în cazul altor grupuri apărute în acei primi ani, modelul urmat a fost cel propus de formația britanică The Shadows, care îl acompaniază pe cântărețul Cliff Richard în filmul „Tinerii” (The Young Ones, 1961). Titulatura inițială a fost „Sfinții”, schimbată în „Phoenix” la propunerea chitaristului Claudiu Rotaru pentru a evita conflicte cu autoritățile vremii.
Anul înființării Phoenix este 1961, grupul făcându-și debutul un an mai târziu. Primii ani au fost mai curând o fază de experimentare a noului gen muzical (în plină dezvoltare și în Vest), practicile formațiilor din invazia britanică (The Beatles, The Rolling Stones) fiind inițial imitate. Aportul componistic al muzicienilor Phoenix este redus, repertoriul fiind majoritar alcătuit din versiuni cover ale unor piese scrise de formațiile vestice amintite.
Perioada blues. Țiganiada (1970-1971)
Imediat după plecarea lui Moni în S.U.A., formația Phoenix a fost interzisă pe plan local pentru mai bine de un an. ARIA nu mai avea voie să facă turnee cu ei, iar la Radio și la Televiziune nu s-au mai difuzat înregistrările avându-i ca protagoniști. Claudiu Rotaru se retrăsese din formație, astfel încât din vechea componență mai rămăseseră doar Nicu Covaci, Dorel Vintilă, Bela Kamocsa și Günther Reininger.
Urmează o scurtă perioadă în care formația cântă mai multe piese blues-rock, în majoritate compoziții de-ale lui Günther Reininger, cu text în limba engleză. Acesta era solist vocal, cântând totodată și la pian. Formația dădea reprezentații în fiecare sâmbătă seara, la clubul PM6. Cu un repertoriu asemănător s-au prezentat și la Festivalul Studențesc din 1970, organizat la Sala Palatului din București, dar impresia lăsată nu a fost extraordinară. De asemenea, au participat și la un concert de binefacere, ținut pentru sprijinirea victimelor inundațiilor din mai 1970.
O altă experiență notabilă din această perioadă a fost realizarea unui concert la Casa de Cultură a Studenților din Timișoara, în care secțiunea ritmică a fost susținută de către doi toboșari: Dorel Vintilă și Eugen Gondi, la ora aceea un toboșar de jazz virtuoz, recunoscut în țară. Primul a preluat metrica și fluxul pieselor, în timp ce al doilea a realizat break-urile și percuția.
În vara anului 1970, formația a susținut recitaluri la hotelul „Europa” din Eforie Nord, în toamnă survenind noi schimbări în componența formației. Pleacă Bela Kamocsa, fiind înlocuit de către liderul formației cu Zoltan Kovacs (ex-„Clasicii”). În noiembrie-decembrie este cooptat în formație și Mircea Baniciu. Împreună încep repetiții cu piese din repertoriul formației.
În același timp, în decembrie 1970, Victor Cârcu reușește să îi convingă pe membrii formației să participe la realizarea piesei de teatru „Țiganiada”, a lui Ioan Budai-Deleanu. Fiecare primise un rol, inclusiv textierii și oamenii apropiați formației, unii trebuind să și cânte la un moment dat.
Turneul care a urmat, în decembrie 1970 – ianuarie 1971 a fost încununat de un real succes. Mulți dintre spectatori, neînțelegând faptul că membrii formației participau doar în piesă, au făcut presiuni pentru a obține un minirecital Phoenix la sfârșitul piesei, ceea ce s-a și întâmplat.
Ulterior acestui turneu teatral a fost cooptat Liviu Butoi, care cânta la flaut și la oboi. Au fost susținute o serie de concerte cu ARIA. Din această perioadă datează melodiile „Dorința”, „Amintește-ți”, „Niciodată” și probabil și „Te întreb pe tine, soare…”. De asemenea compun noi piese cu filon folcloric, încercând să-și creeze un stil specific.
Participă la cea de-a doua ediție a Festivalului „Club A”, în mai 1971. Cu mai multe piese de folclor arhaic, aproape toți membrii obțin premii individuale pe instrumente.
Vara anului 1971 aduce plecarea lui Zoly Kovacs și a lui Dorel Vintilă, în locul cărora au fost cooptați Josef Kappl (ex-„Clasic XX”) și respectiv Cornel Liuba („Țulă”), un fost elev de-al lui Pilu Ștefanovici.
Directivele lui Nicolae Ceaușescu, exprimate în iulie 1971, într-o conferință de la Mamaia, privind creația artistică din România, pun în impas multe formații cu repertoriu occidental, nu însă și pe liderul Nicolae Covaci, care se hotărăște să o apuce pe un nou drum.
Perioada etno-rock (1971-1977)
În noaptea de 1 spre 2 iunie 1977, camionul cu formația ascunsă în boxe părăsește țara prin vama de la Porțile de Fier. După mai multe ore de stat în vamă, în timpul cărora camionul este percheziționat de către grăniceri, Nicu Covaci, care emigrase legal în Olanda cu un an înainte, reușește să-i scoată clandestin din România, trecând în Iugoslavia. După cum povestește liderul formației, vigilența grănicerilor vecini a fost adormită cu pachete de bani și discuri cu muzică.
Perioada din Germania (1977-1989)
După plecarea băieților din țară, conform spuselor lui Dan Chișu, se credea că au fost eliminați în secret de către Securitate. Mircea Baniciu a fost chestionat o vreme de Securitate. Ușurarea a venit în momentul în care la Radio Europa Liberă s-a anunțat faptul că membrii formației au ajuns cu bine în Germania Federală.
Pentru formație începe o perioadă grea, plină de lipsuri și privațiuni, dar și de creații muzicale. După ce s-au terminat banii strânși de Nicolae Covaci între timp, fiecare a încercat să se descurce cum a putut, prestând diferite munci, sau plecând pe la diverse formații. Perioada scurtă, de circa un an, în care au avut concerte împreună, rare și prost plătite, a fost marcată de revenirea lui Moni Bordeianu din Statele Unite ale Americii, care a preluat rolul de solist vocal.
În această perioadă s-a încercat cântarea în limba română, mai apoi cu text englezesc, a pieselor de rezistență din țară. Au apărut „Winter”, „Music and Muzak”, „Rock and Roll Bird”, „Wedding”, „Gipsy Story”. Krauser și Kappl încep să creeze primele piese cu sunet vestic („Alaska”, „Get Around”, „Brontozaur dat cu aur” etc.) disociindu-se astfel de viziunea de atunci a liderului Covaci, care dorea o continuare a liniei din țară. „Recunosc că am fost un prost. Ei îmi spuneau că trebuie să cântăm altceva și în engleză. Eu, în patriotismul meu nătâng, țineam morțiș s-o facem în românește, fără a schimba stilul. Azi, le dau dreptate.” Încep astfel disputele stilistice dintre Covaci și restul membrilor formației. Inițial s-a dorit scoaterea unui LP intitulat „Zgâriați-vă pe ochi”, care cuprindea piesele „Alaska”, „Zicala dobei”, „Wedding”, „Winter”, „Sunset” și altele. Producătorii caselor de discuri se arătau plăcut impresionați de piesele prezentate, însă replicau că ei nu sunt instituții de cultură, ci de făcut bani. Propunerile acestora de a crea noi compoziții în stilul hit parade s-au lovit de refuzul categoric al liderului Nicolae Covaci. Din materialul inițial a mai rămas în discuție doar piesa „Winter”. Formația urma să întregistreze o nouă variantă a ei, urmând a fi editat un single. Evenimentele ulterioare nu au mai permis acestui proiect să capete viață.
În timpul unei dispute creative serioase, la finalul unei perioade în care membrii formației aveau nervii întinși la maxim, Nicolae Covaci utilizează argumente dintre cele mai solide împotriva celor formulate de Josef Kappl. Drept rezultat, formația se desparte. Mircea Baniciu declara într-un interviu că și renunțarea la Moni Bordeianu — care nu mai putea face față în studio — a fost una din cauzele care a dus la destrămare. De asemenea, aprecia că Erlend Krauser era o fire dificilă. Ulterior, Kappl, Krauser și Lipan formează o nouă trupă, Madhouse, cu care reușesc să scoată un disc, în 1979, primit însă cu rezerve de către public.
În 1980 Madhouse se desparte la rându-i, J. Kappl și E. Krauser plecând la formația „Lake”, iar Ovidiu Lipan revenind la Phoenix. Potrivit lui Mani Neumann, și Josef Kappl a avut inițial intenția de a reveni în Phoenix.
Între timp, Covaci reușește să îl coopteze în formație pe Mani Neumann alături de alți violoniști. Este creată o trupă de rock „rea și agresivă”, compusă din șase oameni (două viori electrice, violoncel electric, chitară bas, chitară electrică și baterie), care susține concerte o vreme, cu mult succes la public, fiind un concept nou pe acele timpuri. Deși Nicolae Covaci era singurul român din formație, după un an cu 8-14 ore de repetiții zilnic, fiecare membru al formației știa să cânte piesele consacrate, în limba română, fără accent. De acest lucru, liderul formației s-a arătat foarte mândru.
În 1980, Nicolae Covaci, alături de noua formație, pune bazele unei opere rock, intitulată „Empire of Vampires”. Din aceasta făceau parte și piesa titulară și „Running”, apărute ceva mai târziu pe discuri. Covaci dorea nu atât respectarea adevărului istoric, ci mai ales urmărirea și punctarea motivațiilor psihologice pe care le-a avut Vlad Țepeș în acțiunile sale.
În același an, formația participă la Festivalul de Muzică Pop al Debutanților, organizat în Würzburg, și primește premiul „Deutsche Phonoacademie”, apărând cu piesa „Stars Dance” pe compilația live „Folk, Lied, Song – Nachwuchs Festival ’80”. În 1981 este scos primul disc occidental al formației, aflată deja sub numele de „Transsylvania Phoenix”, pentru a nu fi confundată cu o formație similară. Este intitulat „Transsylvania” și înregistrat în formula N. Covaci (chitări, voce), Mani Neumann (vioară, voce), Tom Buggie (chitară bas), Ovidiu Lipan (baterie), Sabin Dumbrăveanu (violoncel) și Ivan Kopilović (voce). Discul este bine primit, însă după epuizarea primelor 5.000 de exemplare, în numai câteva zile de la lansare, „Belaphon” a refuzat să mai scoată și o a doua ediție. Producătorii au replicat că nu sunt dispuși să deschidă o nouă piață pentru asemenea gen de muzică. Lipsită de sprijin consistent și având astfel de piedici în față, formația se desparte iar, pentru o perioadă mai lungă.
Ovidiu Lipan se implică în diverse proiecte. Cântă în și alături de Eruption, Gilbert Bécaud, Ginger Baker (fost în formația Cream), Herman Rarebell (Scorpions), Rated X.
Josef Kappl rămâne basist în formația Lake până în 1986, continuând totodată o serie de proiecte personale, alături de Heinz Rudolf Kunze (1981-1994), iar mai apoi și de Tudor (Toscho) Todorović cu care a scos două discuri de blues („Serious Fun” în 1996 și „Back by Popular Demand” în 1999).
Erlend Krauser a cântat cu Roter Mund, după care, din 1985, a înregistrat șase LP-uri solo (începând cu „Ambrosia”). „Flight of the Phoenix”, lansat în 1991, a ajuns pe locul 20 în „Top New Age” al revistei americane „Billboard”. Între timp a devenit profesor de chitară și a mai avut o serie de alte colaborări muzicale cu Goombay Dance Band, Taco și James Last. Colaborările cu Phoenix au fost sporadice, fiind legate mai mult de proiectele lucrate împreună cu liderul Nicolae Covaci: în 1986 și 1987 operele de la teatrul din Osnabrück, iar în 2000 albumul „În umbra marelui U.R.S.S.”.
Mircea Baniciu, rămas în țară, scoate câteva discuri folk („Mircea Baniciu” – 1980, „Tristeți provinciale” – 1981, „Ploaia” – 1984, „Secunda 1” – 1989, „Secunda 2” – 1992) apreciate de public. În concerte cântă totodată și hiturile mai vechi (Andri Popa, Mugur de fluier, Mica Țiganiadă etc.), păstrând vie astfel legenda Phoenix în rândul noilor generații din România.
Günther Reininger emigrează și el în Germania Federală, la începutul anilor ’80, întemeindu-și o familie. Cu toate că și-a înființat un studio bine echipat, cu posibilitatea înregistrării pe 16 canale, dotat cu toate efectele posibile, și având 6 – 8 claviaturi de ultimă oră, muzica a rămas pentru el un hobby. S-a apucat de pictură și și-a dedicat timpul cu precădere familiei sale.
Mani Neumann, împreună cu Ulli Brand, pe care îl întâlnise din 1979, și cu basistul Ecke Volk, înființează în 1982 Trio Farfarello, „pur și simplu pentru că vechiul Düsseldorf avea nevoie de trio-ul său, care să facă muzică la un nivel superior” . Mani va păstra strânse legături cu Nicolae Covaci de-a lungul acestei perioade, având să declare mai târziu: „Farfarello a avut mare succes la vremea respectivă, dar ei au fost, bineînțeles, influențați de muzica grupului Phoenix”.
Nicu Covaci – absolvent al Facultății de Arte Plastice din Timișoara – se reapucă de pictură și sculptură. Predă arta plastică în Osnabrück și creează o serie de tablouri, cel mai cunoscut fiind giganticul „Gladiator 2000” (1986), expus în exteriorul sălii de sport din același oraș. Având dimensiuni imense (45 × 6 metri) este realizată printr-o tehnică specială, cu vopsele care intră în pânză, ceea ce face ca pictura să reziste foarte mult timp. Printre altele, la cererea primăriei din Osnabrück, creează o statuie a zeiței fertilității („Fruchtbarkeitskönigin”), având forme rubiconde. După ce au văzut lucrarea, membrele unei organizații de femei au protestat vehement, acuzându-l pe Covaci că zeița are capul prea mic și că „asta e semn de prostie”. Totodată, în opinia lor, sculptorul sugera prin acea statuie că femeia e o mașină de făcut copii. Drept urmare, statuia i-a fost confiscată lui Nicolae Covaci, el nemairămânând decât cu fotografiile. Chiar și astăzi, în Osnabrück sunt expuse, în interior sau în exterior, lucrări de-ale sale. Tot în această perioadă creațiile lui Covaci participă la o serie de expoziții. Este vremea bandelor de motocicliști și a primului „Jaguar” pe care și l-a luat Nicolae Covaci…
Proiectele muzicale ale liderului Phoenix sunt sporadice, în 1983 cântând în duet cu Dzidek Marcinkiewicz. În 1986 este solicitat de primăria din Osnabrück pentru a pune în scenă opera „Evita” (Andrew Lloyd Weber), împreună cu Erlend Krauser, iar un an mai târziu pentru opera „Jesus Christ Superstar” (Andrew Lloyd Weber, Tim Rice), ambele încununate cu un mare succes, încasările teatrului din Osnabrück sporind de aproximativ 5 ori.
În 1987 Nicolae Covaci și Josef Kappl reîncep colaborarea. Este scos un single, „Ballade For You/The Lark”, conținând două prelucrări ale unor celebre compoziții românești („Balada pentru vioară” din 1880 a lui Ciprian Porumbescu și „Ciocârlia”, melodie populară). Producătorul discului este Josef Kappl, care nu apare însă creditat pe copertă ca făcând parte din formație. Cu toate acestea, în această perioadă au compus împreună o serie de piese și demouri în limba engleză („Bounty Man” etc.) și au cizelat piesele operei „Empire of Vampires”.
În același an, pe compilația „NDR – HörFest 87” apar două melodii ale formației: „Empire of Vampires” și „Die Lerche” (alias „The Lark”).
Anul următor, 1988, aduce două materiale din partea formației Transsylvania Phoenix, care de această dată îl include și pe basistul Josef Kappl (totodată și producător). Acesta se va ocupa de chitară bas, claviaturi și percuție sintetizată. „Tuareg/Mr. G’s Promises” conține două piese cu bătaie lungă înspre Moscova și U.R.S.S., unul dintre motivele pentru care titlul lor original („Afganistan”, respectiv „Perestroika”) a fost schimbat la editare. Acest disc a fost urmat de un maxi-single, intitulat doar „Tuareg”, având patru piese („Tuareg”, „Tuareg extended version”, „Mr. G’s Promises”, și „The Lark”).
Spre sfârșitul anului, vechea formație se reunește, o dată cu revenirea lui Ovidiu Lipan și a lui Mani Neumann. Sunt susținute câteva concerte în Germania Federală, continuate și în anul următor.
Din 1989 datează o înregistrare făcută de Mircea Florian la o întâlnire în trei, la care au participat și Nicu Covaci și Nicu Vladimir. Au fost imortalizate piese în stadiul de proiect, printre care „Iovano” (apărută pe disc abia în 1999) și [Măicuța], încă neînregistrată.
Pe 20 decembrie 1989 are loc un concert în „Hyde Park” din Osnabrück, în timpul căruia membrii formației sunt anunțați despre Revoluția începută în România. Membrii Phoenix izbucnesc în lacrimi de bucurie pe scenă și dedică acel concert evenimentelor din țară. Materialul înregistrat în timpul acelui concert va fi utilizat mai apoi în 1990, pentru a produce un nou album.
Revenirea. Anii ’90
În primele zile ale lui ianuarie 1990 Nicu Covaci se reîntoarce cu trenul în România, reușind să apară în prima ediție de după Revoluție a emisiunii „Meridianele cântecului”, prezentată de Octavian Ursulescu la TVRL. În cursul anului, i se vor lua mai multe interviuri, uneori împreună cu Mircea Baniciu. În acestea, liderul formației dezvăluie pentru prima dată în mod public câteva din simbolurile ascunse de textierii formației în piesele perioadei 1967 – 1976. Tot în ianuarie se reîntoarce și Ovidiu Lipan, aducând 24 t de ajutoare pentru municipiul Iași. În aceeași lună, Moni Bordeianu și Erlend Krauser — foști membri ai formației — înregistrează „Păsări albe”, o piesă dedicată Revoluției și românilor ce au participat la înfăptuirea acesteia.
În luna mai are loc prima întâlnire a lui Nicolae Covaci cu publicul român, după o absență de 13 ani, la festivalul de la „Palatul Copiilor” din București, unde, împreună doar cu Mircea Baniciu și cu Mani Neumann, cântă câteva piese vechi cunoscute. Tot publicul (6 – 7.000 de oameni), printre care cei mai multi erau născuți după plecarea clandestină în Germania a formației, demonstrează că știu toate textele, silabă cu silabă. Acest fenomen se va repeta la fiecare concert Phoenix din această perioadă. A doua zi are loc un concert susținut împreună cu câțiva prieteni.
Nicolae Covaci dorea organizarea mai multor concerte în țară, începând cu Paștele acelui an, drept pentru care a contactat câteva firme specializate din străinătate. Acestea i-au promis sprijinul până în ultima clipă, după care s-au retras.
Phoenix în concert la Paris, în 1990
Singura realizare notabilă din acest punct de vedere a aparținut mai vechiului baterist al formației, Costin Petrescu, care a reușit împreună cu Asociația Românilor din Paris să organizeze un concert în capitala Franței, în sala La Cigalle, pe 31 martie 1990. Acțiunea a reprezentat concertul reunirii, în formația întregită revenind Mircea Baniciu. Secția ritmică era asigurată atât de Ovidiu Lipan (baterie) cât și de Costin Petrescu (percuție), acesta din urmă aducând un set de vreo 35 de tobe diferite, clopote, și un gong chinezesc. La vioară a cântat de acum nelipsitul Mani Neumann. Concertul a avut drept scop adunarea de fonduri pentru România. Günther Reininger a declinat participarea sa la concert, datorită mai multor probleme pe care le avea la acea dată, dar a mărturisit ulterior că regretă. După acest eveniment, era proiectat un concert monumental, al revenirii în țară, de data aceasta la Timișoara, dar el nu a mai putut fi susținut din lipsă de organizatori.
În vara lui 1990 sunt realizate înregistrări în sala Hyde Park din Osnabrück, Germania, acestea fiind folosite la producerea unui nou material. Vocea lui Mircea Baniciu a fost înregistrată și adăugată ulterior, în „Studio N” din Köln, Germania, iar masterizarea a fost făcută în „Happy Valley Studios” din Osnabrück. Producător a fost Josef Kappl.
Înregistrările s-au făcut digital, cu echipament profesionist (3 magnetofoane cu 32 de canale fiecare, cu posibilitate de cuplare între ele; 3 mese de mixaj computerizat etc.), în acest mod fiind finisate 18 piese. Inițial se dorea editarea unui disc intitulat „Phoenix”, în colaborare cu o casă de discuri occidentală, iar albumul trebuia să apară în țară în perioada august – septembrie. Nereușind această variantă, în octombrie produsul a fost adus în România și propus Electrecordului spre editare, având ca termen de lansare decembrie 1990. Datorită faptului că oferta casei românești de discuri nu acoperea nici măcar pe jumătate costurile producției, negocierile au fost întrerupte, iar materialul a fost pus „la sertar”. Acesta a fost scos pe piață oficial mult mai târziu, în 1997, fiind intitulat „Aniversare 35”, deși o variantă piratată a acestuia apăruse cu circa doi ani înainte.
În același timp, Radio Timișoara Liberă, în cadrul serialului „Istoria muzicii rock”, a difuzat o serie de 5 emisiuni a câte o oră despre Phoenix (ciclu intitulat „Phoenix – istoria unui mit”), în care au fost prezentate o serie de piese inedite și au fost rememorate multe întâmplări din cadrul formației. Printre invitații realizatorului Petru Umanschi s-au aflat Bela Kamocsa și Sorin Barca. Nicu Covaci nu a putut fi prezent live, în acele zile purtând negocieri la București, cu Electrecordul, dar Umanschi îi luase un interviu înregistrat pe bandă, cu câteva zile înainte.
Tot în 1990 a fost vehiculată ideea înființării unor fan-cluburi Phoenix, în București și la Timișoara, locuri în care să se găsească informații la zi cu privire la activitatea formației, autografe, discuri, fotografii și înregistrări deosebite.
Pentru luna decembrie 1990 fusese proiectată o apariție televizată de trei ore, o retrospectivă la care să fie prezenți și foști membri ai formației. Nici acest eveniment nu a mai putut fi realizat.
La festivalul Rock ’91, susținut pe 1 și 2 iunie 1991, în Parcul Tineretului din București, organizatorul Dorian Ciubuc a invitat și formația Phoenix, la sugestia lui Iuliu Merca. Acest eveniment a reprezentat concertul de revenire a formației în țară. Din componența inițială lipsea basistul Josef Kappl, locul său fiind luat de Dietrich (Dixie) Krauser, fratele lui Erlend. Totodată, au fost cooptate și două foste membre ale formației Catena, anume Anca Vijan Graterol și Ortansa Păun. Succesul repurtat în timpul concertului (după organizatorul Dorian Ciubuc ar fi fost prezenți peste 60.000 – 70.000 de spectatori) l-a determinat pe liderul Nicolae Covaci să plănuiască din nou un turneu național al formației Phoenix.
Organizatorul turneului avea să fie Dan Chișu, cel care, în 1975, colaborase cu formația la relizarea spectacolului „Cantofabule – Însă eu…”. Acesta a adus aparatură și o instalație de sunet din Lituania, pentru a putea beneficia de un spectacol la standarde înalte. Totodată a realizat o publicitate pe scară largă a evenimentului.
Turneul s-a desfășurat în septembrie 1991, formația avându-l, de această dată, pe Josef Kappl la bas. Dan Chișu dorea să îl aducă și pe Günther Reininger, însă acesta „a fost imposibil de convins”. În conferința de presă susținută pe 15 septembrie la Athenée Palace s-a declarat că se așteaptă o medie de 10.000 de spectatori pe concert, precum și că primul concert, programat a fi susținut la Chișinău, a fost anulat din motive neelucidate. Totodată, s-au luat măsuri pentru înregistrarea video și audio a concertelor, în vederea unui eventual disc live ori a unui film al turneului. În 1990, Nicu Covaci scosese în Germania un single, intitulat „Ciocîrlia/Perestroika”, ce conținea mai vechile piese „The Lark” (1987) și „Mr. G’s Promises” (1988). Acest disc, realizat în 5.000 de exemplare, era destinat împărțirii către fani în cadrul acestor concerte, prin tragere la sorți. În cele din urmă, însă, a ajuns să fie vândut pe stradă, contra sumei de 100 lei.
În turneu au fost cuprinse mai multe orașe importante din țară: București (19 septembrie), Iași, Cluj (22 septembrie), Timișoara (24 septembrie) și Constanța (27 septembrie), în deschiderea concertelor cântând, timp de jumătate de oră Mircea Florian.
Pe parcursul concertelor, membrii formației au rămas plăcut impresionați de faptul că spectatorii, cei mai mulți tineri născuți după plecarea lor în Germania, le știau textele „silabă cu silabă”. Începutul concertului timișorean — După minirecitalul lui Mircea Florian — l-au făcut dubașii din Brănești. Potrivit liderului formației, scenele impresionante nu au lipsit:
Un interviu luat lui Nicu Covaci în toamna anului 1991, și difuzat la Radio Constanța (ulterior publicat în cotidianul „Telegraf”) a relevat multe lucruri inedite despre formație. În acest an apare primul fan-club Phoenix, anume în București, sub coordonarea lui Florian Pittiș.
Tot în 1991, casa de discuri „Electrecord” a scos un disc, intitulat „Remember Phoenix” (titlul de pe eticheta discului diferă: „Negru Vodă”), ce cuprindea mai multe piese ale formației de pe discurile din 1968, 1969, 1972 și 1973. Acest disc a fost editat și pe casetă audio. În aceeași perioadă apar casetele-compilații „Phoenix (1)” și „Phoenix (2)”.
La începutul anului 1992, ulterior terminării turneului național, Nicu Covaci împreună cu Dan Chișu au pus bazele următorului proiect al formației: noul album „SymPhoenix/Timișoara”. Acesta urma să fie realizat la un nivel superior celor anterioare, prin cooptarea unui grup simfonic (Orchestra Filarmonicii din București) și a două grupuri vocale („Song” și „Grupul de «popi»”). Dan Chișu a reușit să îi aducă la București și să îi cazeze acolo, „într-o perioadă cumplită de iarnă”, pe Mani Neuman — care va fi și dirijorul orchestrei —, pe noul basist Volker Vaessen, pe chitaristul Ulli Brandt și pe inginerul de sunet Klaus J. Eisner.
Costurile au fost, potrivit producătorului Dan Chișu, imense, s-a plătit masterizarea, iar publicitatea a avut alocată, pentru prima dată în România, suma de 10.000$. Nicolae Covaci s-a declarat foarte mulțumit de rezultat: „piesele înregistrate sunt așa cum mi le-am dorit eu să fie inițial. […] Această producție este prima de care pot spune că sunt mulțumit”. Noul material a fost promovat, în avanpremieră, la Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, în vara anului 1992. Deși s-au oferit să participe gratuit, cu orchestră și cor, și la Festivalul „Cerbul de Aur” (reluat după o pauză de 21 de ani), au fost refuzați. Albumul a fost lansat la Timișoara pe 20 decembrie 1992 aducând o noutate: primul compact disc cu Phoenix, pe lângă varianta pe (dublu) disc și cea pe casetă audio. Totodată, a fost pregătită o ediție de lux a discurilor (cca. 1.000 bucăți), ce beneficia de o grafică deosebită, precum și de o fotografie cu membrii Phoenix și autografele acestora. Totuși, în momentul lansării CD-urile nu fuseseră terminate. Aveau să apară pe piață abia în 1993. Acest nou produs a fost promovat și printr-o serie de concerte, desfășurate în luna decembrie a acelui an. Orașele cuprinse au fost: București (15), Craiova (18), Timișoara (20), Brașov (23), Ploiești (25), Brăila (26) și Constanța (29). Deoarece au existat niște diferende de ordin material, Nicu Covaci a renunțat la serviciile lui Mircea Baniciu. Ca solist vocal a evoluat Dragoș Bădoi (ex Direcția 5), împreună cu invitatul special Tony Putrino (cel care a câștigat premiul de popularitate la ediția din acel an a festivalului din Brașov).
Casa de discuri „Electrecord” a profitat de publicitatea iscată de noul album și a reeditat, în același timp, LP-urile din anii 70. Oferindu-le pe piață la un preț mult inferior (de exemplu 26 lei „Mugur de Fluier” față de 1.000 lei „Symphoenix/Timișoara”), a reușit să vândă peste 100.000 de unități. Ca o ironie, „Electrecord” a înmânat discul de aur chiar lui Dan Chișu, reprezentantul formației Phoenix.
În 1992 formația a fost invitată să susțină un concert la Sevilla și a efectuat un turneu în S.U.A. și Canada. Tot din 1992 datează și un concert inedit, susținut pe unul din holurile Politehnicii din București. Au participat Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Mani Neumann, Ovidiu Lipan (?) și Volker Vaessen.
La sfârșitul lui 1992 a luat ființă și cel de-al doilea fan-club Phoenix, de data acesta la Timișoara, sub coordonarea Fundației Independente pentru Tineret Timiș. Printre facilitățile oferite membrilor se numărau: intrarea gratuită la concert, accesul cu prioritate la albumele și materialele promoționale ale formației. În momentul inițierii se dorea organizarea unor serate muzicale săptămânale, precum și invitarea unor foști membri Phoenix să povestească despre formație.
Pentru anul 1993 s-au conturat trei evenimente: apariția monografiei formației, intitulată „Adevărata istorie a formației Phoenix”, realizarea unui film documentar pe baza acesteia și punerea în scenă a operei-rock „Empire of Vampires”, cu versuri în românește compuse de Șerban Foarță. Totodată, Nicu Covaci dorea să înființeze o mică editură și o casă de discuri. Nici unul dintre aceste proiecte nu a fost finalizat în acel an. Formația cânta în continuare cu Volker Vaessen la chitară bas și Dragoș Bădoi ca solist vocal.
Tot în 1993 „Electrecord” a lansat compilația „Evergreens” — pe CD și casetă audio —, devansând compact discul „Symphoenix/Timișoara”, a cărui apariție pe piață întârzia. Inițial se dorise o reeditare a „Ciclului anotimpurilor” pe suport modern. Datorită faptului că nu a fost consultat asupra formei finale, precum și selecția defectuoasă prezentă pe compilație l-au nemulțumit profund pe liderul Nicolae Covaci. Practic CD-ul începea cu trei piese de pe EP-urile formației, continua cu întreg albumul „Cei ce ne-au dat nume” și se sfârșea cu o selecție de pe „Mugur de fluier”.
În același an, casa de discuri „Fanny” din Belgia a scos o copie pirat a albumului Cantafabule, tot pe CD, supranumită „Cant of a Bule”. Însă sunetul și transpunerea de pe discul de vinil erau sub standarde.
Anul 1994 a adus cu sine plecarea vocalistului Dragoș Bădoi din formație. Nicolae Covaci a considerat că stilul acestuia de a cânta este „bun, dar ușurel”, neconcordând cu linia haiducească a formației.
Între realizări sunt de menționat două concerte la București și la Timișoara în formula anilor ’60 (Nicu Covaci, Moni Bordeianu, Bela Kamocsa, Pilu Ștefanovici), prilejuite de apariția monografiei „Phoenix, însă eu…”. De menționat este faptul că drumul muzicienilor de la București la Timișoara a fost deschis de către mașinile de poliție, toate zborurile fiind suspendate din cauza vremii. Cartea amintită, scrisă de Nicu Covaci, surprinde activitatea formației din perioada 1962 – 1977 într-o manieră ușor romanțată. Volumul al doilea, dedicat perioadei ulterioare și intitulat „Phoenix, dar eu…”, era programat să apară în primăvara lui 1995, însă din anumite motive Nicu Covaci nu l-a mai scris atunci.
„Phoenix, însă eu…” a fost apreciată de Uniunea Scriitorilor ca una dintre puținele mărturii autentice de la jumatătea anilor ’90 despre viața tineretului în România anilor ’60-’70.
Tot acum este reluat proiectul „Empire of Vampires” — „Împăratul Vampirilor”, de data aceasta renunțându-se la ideea de stage performance. Cu scenariul și piesele finalizate, se încerca găsirea unui producător dispus să finanțeze un film artistic. În acest sens a fost făcută o sesiune de înregistrări; piesa „I need a friend”, ca soundtrack principal al filmului, urma să apară și pe un album viitor. Dorința liderului Phoenix era ca pelicula să fie regizată la Hollywood, iar în ea să joace actori celebri.
Paralel cu aceste activități, Nicu Covaci a realizat un proiect solo, înregistând piesa „Neverending Fight”. Ea a beneficiat de un videoclip produs de Antena 1.
În 1995 apare un alt material pirat: este vorba despre „Pasărea Rock”, ce cuprinde o parte din piesele înregistrate în 1990 și cele două prelucrări de pe single-ul „Ballade For You/The Lark”. Nicolae Covaci a reacționat prompt, dând în judecată casa respectivă de discuri.
În 1996 este reeditat albumul „Cantofabule”, de data aceasta cu denumirea corectă: „Cantafabule”. Diferă însă coperta (creație a lui Nicu Covaci, menită să o evoce pe cea inițială a lui Valeriu Sepi, cenzurată în 1975) și ultima piesă, „Phoenix”, care nu se mai termină cu acel solo de pian electric ci reia imnul „Fie să renască” enunțat la finalul primei compoziții de pe album. În urma unui scurt turneu prin țară formaia susține și un concert extraordinar la Sala Radio, pe 21 decembrie, în formula N. Covaci, J. Kappl., M. Neumann, D. Marcinkiewicz și O. Lipan, la care s-a adăugat orchestra radiodifuziunii și un cor mixt. Este prezentată pentru prima dată publicului român piesa „(The tale of) Baba Novak”, cu textul original în limba engleză. Nicu Covaci compune piesa „Ceata” pentru a susține campania electorală a Convenției Democrate Române aceasta rămânând singura oară când s-a apropiat de politică.
În 1997 au fost lansate pe piață înregistrările din 1990, sub forma albumului „Aniversare 35”. Acest eveniment a prilejuit reunirea formației pentru a susține câteva concerte în București și Timișoara. Pe 9 august este înființat clubul „Phoenix” din Constanța.
Tot în acest an apare albumul „Phoenix dance explosion” al formației Proiect K1, ce conține compoziții Phoenix interpretate într-o manieră techno-dance. Cea mai de succes prelucrare s-a dovedit a fi piesa „Fată Verde” (realizată după „Ochii negri, ochi de țigan”).
În 1998 este lansat albumul de restituiri „Vremuri, anii 60…”. Acesta cuprindea, în afară de cele 6 piese românești de pe primele EP-uri ale formației, încă șapte melodii din aceeași perioadă, înregistrate la Radioteleviziunea Română sau în particular, cu aparate artizanale. Albumele lansate în 1997 și 1998 sunt promovate printr-o serie de concerte în vara lui 1998.
Tot în 1998, după o pregătire de jumătate de an, a fost pus în scenă spectacolul Cantafabule (supranumit remix). Acesta consta din piesele reorchestrate ale vechiului album din 1975, alături de altele noi sau de pe alte albume („Păpăruga”) și de o serie de interludii. Partea muzicală era dublată de proiecții de film și balet pe scenă. Spectacolul a fost susținut în șase mari orașe din țară. După terminarea spectacolului, Ionuț Contraș se alătură formației pe post de manager (din 2004), iar mai apoi pe post de percuționist (din 2005).
Anul 1999 aduce cu sine reeditarea pe CD a albumelor „Cei ce ne-au dat nume” și „Mugur de fluier”. În mai apare compilația „Club A – The Best Of”, pe care este prezentă și formația Phoenix, cu piesa „Mica Țiganiadă”. În acest an, componența formației se schimbă. Dintre vechii membri mai rămân doar Nicu Covaci și Mani Neumann, alături de care vor cânta Tavi Colen și Alin Oprea din formația Talisman, Lucian Cioargă (ex-Taxi) la tobe și mai târziu Volker Vaessen la chitară bas și Dzidek Marcinkiewicz la clape. Este lansat un maxi-single cu trei piese, intitulat „Ora-Hora”, pe care inițial fusese programată să apară și melodia „Baba Novak”. Acest material, precum și un turneu prefațau albumul ce avea să apară peste un an.
Așadar, în 2000 este scos albumul „În umbra marelui urs” (ortografiere greșită care avea să fie corectată abia în 2003, la reeditare: „În umbra marelui U.R.S.S.”), fără lansare însă. Urmează o serie de concerte, atât în țară cât și în străinătate, la care a fost dăruit, o dată cu biletul, și câte un exemplar reeditat al maxi-single-ului „Ora-Hora”. Din cauza unor dificultăți ivite pe parcurs, turneul din România a fost întrerupt la jumătate. În Germania s-a pus în vânzare și o casetă video, cuprinzând scene din concert și purtând același nume: Ora-Hora. De asemenea, este finalizată și o variantă în limba engleză a albumului, intitulată „In the Shadow of the Big Bear” având ca solist vocal pe Malcom J. Lewis (fostul basist al trupei „Black Sabbath”). Cu toate acestea, nu au beneficiat de promovare din partea casei de discuri, drept pentru care au reziliat mai târziu contractul.
După 2000
În 2001 formația se reunește în componența anilor ’70 (împreună cu Mani Neumann) și susține un concert privat în decembrie la Opera din București. La chitară bas va cânta pentru moment Eugen Tegu. Piesa „În umbra marelui U.R.S.S.” apare pe compilația „Rockada”, editată de revista „Fan hits & posters”.
În 2002 este susținut un al doilea concert la Operă, de data aceasta pentru publicul larg. La chitară bas revine Ioji Kappl. În vară, Phoenix participă la festivalul de la Mamaia cu spectacolul intitulat „A fost odată în România”, invitații surpriză fiind Moni Bordeianu și Gheorghe Zamfir. După acest eveniment, în octombrie, are loc un nou concert privat la Operă, dedicat celor care au sprijinit formația de-a lungul timpului, primul dintre cele două dedicate aniversării a 40 de ani de activitate muzicală a formației. Concertul aniversar, „Phoenix – 40 ani de succes” reunea o mulțime de invitați surpriză: vechi membri ai formației (Moni Bordeianu, Kamocsa Bela, Pilu Ștefanovici – care nu va putea ajunge însă, Liviu Butoi, Valeriu Sepi, Costin Petrescu, Dzidek Marcinkiewicz, Volker Vaessen, Lucian Cioargă, Eugen Tegu, Alin Oprea, Tavi Colen, Ulli Brand) și invitați speciali (Gheorghe Zamfir, Malcom J. Lewis, Jools Cooper, Sistem, Da Capo și SymPhoenix Orchestra). Acest concert a fost organizat cu sprijin din partea Guvernului României. În seara zilei de 11 octombrie 2002, timp de 5 ore, a fost susținut cel de-al doilea concert, la Sala Polivalentă, pentru publicul larg. Într-un interviu din 2002 Nicolae Covaci declara că, dacă ar fi fost lipsit de ajutor în organizarea concertului aniversar, ar fi intenționat să pună capăt activității formației Phoenix.
Tot în 2002, realizatorul TV Doru Ionescu produce primele două părți ale „Integralei Phoenix 40”, prilejuite atât de momentul jubiliar cât și de recentele descoperiri în arhiva Televiziunii Române. Episodul I („Vremuri”, difuzat pe 29 iulie) surprinde perioada beat a formației (1962 – 1970), prezentând primele filmări și videoclipuri realizate între 1968 și 1969. Cei intervievați au fost Nicu Covaci, Bela Kamocsa, Mircea Baniciu, Petru Umanschi, Aurel Gherghel, Octavian și Florin Silviu Ursulescu, Florian Pittiș, Paul Grigoriu, George Stanca, Camil Petrescu jr. și Doru Tufiș. Al doilea episod („Cei ce ne-au dat nume”, difuzat pe 12 august) trece în revistă perioada anilor 70, cu filmările de la televiziune. Au fost intervievați: Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Costin Petrescu, Ovidiu Lipan-Țăndărică, textierul Șerban Foarță, ziariștii Petru Umanschi, Octavian și Florin Silviu Ursulescu, George Stanca și Daniela Caraman-Fotea, actorul – colaborator Florian Pittiș, cercetătorul Andrei Oișteanu, operatorul și DJ-ul Adrian Valentir.
Tot în 2002 casa de discuri EMI Electrola scoate pe piață un disc-pirat intitulat „Music Heritage”. Acesta cuprinde piese de pe CD-urile Vremuri, anii 60… (1998) și Mugur de fluier (1999).
În 2003 este reeditat albumul „În umbra marelui U.R.S.S.”, de data aceasta la „Electrecord”, având adăugată o nouă piesă („Ceata I”). De Paști este susținut un concert de 3 ore împreună cu formația Humble Pie. În acest an apar următoarele două episoade din „Integrala Phoenix 40”. Al treilea („Fie să renască”, difuzat pe 28 ianuarie) surprinde perioada anilor 80 și aduce elemente inedite: interviuri în premieră cu Ioji Kappl, Moni Bordeianu, Valeriu Sepi și Paul Șuvăgău (luate în dimineața concertului aniversar din 11 octombrie 2002), primele interviuri din ’90 cu Nicu Covaci, Mircea Baniciu și Moni Bordeianu, luate la București și Osnabruck, noi imagini din anii ’70 (filmate de Ioan Cărmăzan), muzică și fotografii din anii ’80 (inclusiv Nicu Covaci cântând acasă la Mircea Florian în toamna lui 1989), primul concert Phoenix în Romania (la festivalul Rock ’91), prima lor reunire de la Paris (în primavara lui 1990), și recitalul de la Festivalul de la Mamaia, ediția 1992. Toate acestea sunt completate de interviuri luate în 2000 lui Nicolae Covaci și lui Ovidiu Lipan. Episodul al patrulea („Phoenix, însă… Nicolae Covaci”, difuzat pe 12 octombrie) este centrat pe perioada anilor 90. Pe lângă filmări private sau din arhiva TVR și interviurile cu membrii formației, în emisiune se mai destăinuie și Dan Chișu (scenograf al ultimelor puneri în scenă ale Cantafabulelor în anii ’70 și artizanul proiectelor Phoenix în primii ani ’90), Dorian Ciubuc, cel care i-a adus pentru prima dată în România în anii ’90, după mai multe încercări nereușite ale altora, Anca Vijan Graterol (membră în formație, atât în Germania cât și la începutul anilor ’90).
Pe data de 4 aprilie 2003, cu prilejul celor 40 de ani de activitate, Nicolae Covaci primește de la Eugen Simion, președintele Academiei Române, diploma „Distincția culturală”. Florian Pittiș a menționat în repetate rânduri faptul că l-a propus pe Nicu Covaci pentru a fi ales membru al Academiei.
În 2004 este cooptat în formație Cristi Gram (ex-Talisman), împreună cu care formația reunită începe lucrul la un nou album. Este efectuat un turneu în Canada, prilej cu care formația scoate o compilație intitulată „Empire of Vampires”, într-un număr limitat de exemplare. Aceasta conține piese de pe albumele SymPhoenix/Timișoara (1992), Aniversare 35 (1997), Vremuri, anii 60… (1998), și În umbra marelui U.R.S.S. (2003). Pe 9 octombrie este difuzat episodul al cincelea al „Intergralei Phoenix”, prilejuit de întâlnirea underground organizată în Club A din București, pe data de 2 octombrie 2002. Este trecută în revistă toată istoria formației și sunt intervievați Nicu Covaci, Mircea Baniciu, Ioji Kappl, Moni Bordeianu, Dorel Vintilă Zaharia, Ovidiu Lipan Țăndărică, Costin Petrescu, Mani Neumann, Corneliu „Schwartz” Calboreanu, Octavian și Florin Silviu Ursulescu, Aurel Gherghel și Dan Chișu. Ca element inedit, sunt prezentate câteva fragmente audio dintr-o emisiune de la Radio Europa Liberă (datate 1970) în care Cornel Chiriac discută cu Moni Bordeianu despre cenzura unor piese Phoenix din anii ’60.
În 2005 formația organizează un turneu în SUA, prilej cu care va edita o compilație special pentru fanii de acolo, intitulată „Go West”. Pe aceasta vor apărea piese ale formației cântate doar în limba engleză, între care două în premieră, ce aveau să apară pe albumul lansat în toamna aceluiași an. În țară formația susține un concert la Sala Palatului (pe 22 mai) pentru ajutorarea sinistraților din Timiș care fuseseră afectați de inundații.
Pe 21 octombrie 2005 Phoenix lansează albumul „Baba Novak” printr-un concert la Sala Palatului. Acest concert va fi înregistrat și lansat un an mai târziu pe DVD: „Live at Sala Palatului”, cu prilejul turneului de promovare al noului album. Piesele „Zori de zi” și „Mila 2 de lângă 3” au beneficiat de videoclipuri regizate de Tudor Gramescu.
În 2006 se desfășoară turneul de promovare al albumului „Baba Novak”, susținut în perioada 11 – 25 octombrie în 10 orașe din România (Constanța, Brăila, Brașov, Pitești, Craiova, Arad, Cluj-Napoca, Bistrița, Iași și București). Fiecare spectator a primit, pe lângă biletul de intrare, și un video-CD conținând videoclipurile „Zori de zi”, „Mila 2 de lângă 3” precum și 2 piese din concertul de lansare al albumului („Andrii Popa” și „Baba Novak”). Filmările TVR prilejuite de acest turneu au constituit materialul pentru un documentar difuzat în două părți pe 1 decembrie 2006. Pe 27 noiembrie, „Jurnalul Național” scoate o ediție de colecție dedicată formației Phoenix.
În februarie 2007, poetul și regizorul de teatru Victor Cârcu lansează la o editură din Germania textul operei-rock Meșterul Manole, ilustrat cu schițele originale ale lui Valeriu Sepi. La începutul toamnei Mircea Baniciu părăsește formația din motive personale, fiind înlocuit cu Bogdan Bradu. Acesta din urmă mai cântase alături de formație și la începutul anilor 2000, în lipsa lui Baniciu.
Pe data de 12 noiembrie 2007, Nicu Covaci, Florin Bordeianu, Josef Kappl, Manfred Neumann, Bogdan Bradu, Ionuț Contraș și Cristi Gram au fost decorați de către președintele Traian Băsescu cu Meritul cultural în grad de cavaler, în vreme ce Ovidiu Lipan Țăndărică, având deja această distincție, a fost înaintat la gradul de ofițer[48].
Pe data de 19 noiembrie 2007 Phoenix a susținut la sala mare a Teatrului Național din București concertul aniversar „Phoenix & Friends 45 ani”. Acesta a fost, potrivit unui proiect mai vechi, „unplugged” (acustic) și i-a avut ca invitați, pe Johnny Răducanu, Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcaș, Moni Bordeianu, Marius Mihalache, Stelu Encahe, Ludovic Orban, Cvartetul Passion și Tavi Colen. În paralel, Nicu Covaci a realizat o expoziție cu lucrări de artă ale sale în foaierul teatrului. Cu o parte din banii strânși în urma acestui eveniment va fi constituită o „bursă Phoenix” acordată unei persoane meritoase pentru a studia la Institutul S.A.E. din Köln și a deveni inginer de sunet cu atestare la nivel european. A fost anunțată organizarea unui festival cu tematică celtică, precum și lansarea în primăvara anului 2007 a unui nou album legat de mai vechiul proiect „Antemiorița”. Realizatorii tv Doru Ionescu și Raluca Tamaș intenționează realizarea episodului 6 din „Integrala Phoenix”, cu prilejul anversării celor 45 de ani de activitate (intitulat „Apocalipsa după Phoenix – Baba Novak”).
Sigla formației
Sigla formației reprezintă o pasăre Phoenix stilizată, de culoare roșie, și a fost creată de către Nicolae Covaci. Primele apariții ale acesteia datează din 1994. Ulterior aspectul siglei a variat în mică măsură, cele mai frecvente modele fiind:
- pasărea având înscris în conturul ei numele „Phoenix”
- pasărea cu numele „Phoenix” înscris sub ea
- pasărea având înscris în conturul ei numele „Phoenix” și dedesubt „Transsylvania”
- având înscris în conturul ei numele „Transsylvania” și dedesubt „Phoenix”
Cea din urmă variantă este preferată în mod curent, regăsindu-se pe producțiile din 2005 încoace. Aceeași siglă este utilizată și de către casa de discuri „Phoenix Records”.
sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Phoenix_(forma%C8%9Bie)
Filed under: ARTIŞTI, Biografii, Phoenix, TRUPE | Leave a comment »
Artisti romani 
