Biografie Corina Chiriac

Corina Chiriac (n. 26 octombrie 1949, Bucureşti) este o cântăreaţă de muzică uşoară, compozitoare, textieră, realizatoare TV şi actriţă din România. Una din cele mai de succes soliste de muzică uşoară din anii ’70 şi ’80.

1949-1969

  • Tatăl său, apreciatul compozitor Mircea Chiriac (1919–1994), a fost profesor la Conservatorul Ciprian Porumbescu din Bucuresti. Mama sa, Elisabeta Chiriac (1920-2002), a fost profesoară de pian la acelaşi Conservator. Aceştia o familiarizează de la cea mai fragedă vârstă cu lumea sunetelor. Copil fiind, studiază pianul la început cu mama sa. Ajungându-se la concluzia ca ar fi mai studioasă cu o profesoară străină, s-a apelat la o prietenă a familiei, sensibila pianistă Rodica Suţu, una din ultimele descendente ale familiei domnitoare Suţu. Nu a putut să înveţe pianul prea mult deoarece degetele mici de la fiecare mână erau prea scurte pentru atingerea corectă a octavelor. În anul 1955 se înscrie la Şcoala de muzică Nr.1, din Str. Principatele Unite – Bucureşti (vioară principal/pian secundar) unde studiază vioara timp de 6 ani, având ca profesor, pe George Manoliu, cu asistenţii Petre Munteanu şi Ilarion Ionescu – Galaţi, marele dirijor şi muzician. Cursurile liceale le-a susţinut la Liceul Special de Muzica nr. 1 din Bucureşti, clasele de vioară, sub îndrumarea unor prestigioase nume ale muzicii româneşti.
  • În 1965 debutează radiofonic la Casa de cultură a studenţilor „Grigore Preoteasa” din Bucureşti, în cadrul concursului „Debuturi”. Câştigă premiul de popularitate al celui mai tânăr concurent cu două compoziţii proprii şi melodia „Pe valea Prahovei” de George Grigoriu. Preşedintele juriului: compozitorul George Grigoriu.
  • În 1966, după ce a fost elevă timp de 10 ani la Şcoala de muzică Nr.1, din Principatele Unite, urmează clasa a XII-a la liceul „Nicolae Bălcescu”.
  • În 1967 după ce termină liceul „Nicolae Bălcescu”, este admisă ca studentă la IATC „I.L. Caragiale” (actualul ATF) din Bucureşti, clasa actorie Constantin Moruzan – Mihai Mereuţă. A mai studiat şi cu regizorul Mony Gellelter şi Adriana Piteşteanu. A fost colegă de generaţie cu: George Mihăiţă, Florin Zamfirescu, Gelu Colceag, Tamara Creţulescu, Mihaela Arsenescu, Mircea Diaconu, Carmen Maria Struja, Ştefan Velniciuc.
  • Debutează la Teatrul de comedie din Bucureşti, cu un rol secundar în piesa „Sfântul” de Eugen Barbu, în regia Sandei Manu.
  • Face parte din echipa de studenţi actori care fac figuraţie la teatru, studiourile Buftea şi TVR.
  • Anii 1968-1969 au însemnat aparitii muzical-literare în cadrul clubului de presa al Casei de cultura a studenţilor ,,Grigore Preoteasa,, care îi aduc primele cronici în ziarele vremii.

1970

  • În martie debutează la concursul TV „Steaua fără nume” regizat de Sorin Georgescu şi Simona Patraulea, unde parcurge toate etapele şi obţine din partea juriului condus de maestrul Octav Enigărescu nota maximă, 10 şi consacrarea în faţa publicului român după o serie de dezbateri furtunoase cu prezentatorul emisiunii, Dan Deşliu. Marele animator de televiziune Sorin Georgescu, a fost primul realizator de televiziune care o ajută să se afirme.
  • Se lansează pe plan naţional cu nemuritoarea lucrare a lui Ivanovici „Valurile Dunării ”.
  • Din acelaşi an, începe seria evoluţiilor ei peste hotare. Debutul său internaţional se produce la „Zilele culturii române” în Polonia.
  • Rezultatele recitalurilor de succes susţinute în acest an determină includerea sa în echipa ce va reprezenta România la Festivalul Internaţional „Cerbul de aur”.
  • Activitatea artistică muzicală, înregistrări la TV, Radio şi Electrecord, concerte, turnee se intensifică.

1971

  • În martie 1971 reprezintă România la a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional „Cerbul de aur” de la Braşov, unde obţine din partea juriului internaţional „Cerbul de bronz”, intrepretând melodiile „Inimă nu fi de piatră” (Edmond Deda) şi „Va veni o clipă” (Paul Urmuzescu).
  • Îi apare primul disc single la Electrecord.
  • În luna septembrie susţine un important show de televiziune, la Leipzig (R.D. Germană), alături de Lucia Altieri (Italia), Rozalia (Cuba), Milan Drobny (Iugoslavia).

1972

  • Apar şlagărele „Opriţi timpul” şi „Banii n-aduc fercirea”.
  • Termină cursurile IATC, obtine diploma cu prestatia din piesa “Baba Rada” si este repartizată la Teatrul de stat din Oradea, unde activează ca actor şi solist vocal.
  • Interpretează rolul principal feminin din filmul „Aventuri la Marea Neagră” în regia lui Savel Stiopul, alături de Florin Piersic.
  • Corina Chiriac apare în filmul „Cu mâinile curate” regizat de Sergiu Nicolaescu.
  • Participă pentru prima oară la Festivalul naţional de muzică uşoară „Mamaia’72” (25-27 iulie) cu melodiile „Cine spune că-i uşor?” (Paul Mihăescu/Fred Firea) – Menţiune, „A-ntinerit romanţa” (Aurel Giroveanu/Felea) – Premiul III, „Pasăre de apă” (Radu Şerban/Gh. Vâlcu), „Chemare” (Liviu Marcovici/Daniella Caurea), „Dulcele târg al ieşilor” (Richard Stein/M. Djentenirov) – Menţiune. În cadrul festivalului, Corina susţine un recital şi este distinsă cu „Premiul de interpretare”. Din acest an şi până în 1988, participă la toate ediţiile Festivalului de la Mamaia.
  • Începând cu acest an, Corina Chiriac va efectua lungi turnee în R.D. Germană timp de 11 ani (până în 1982).
  • Joacă în serialul TV „Muşatinii” în regia Soranei Coroamă.

1973

  • Anul 1973 îi aduce artistei nenumarate colaborari cu TVR, Teatrul Constantin Tanase, diferite teatre din ţară, Consiliul Culturii şi ARIA. Reuşitele continuă cu activitaţile ca reprezentantă a României la diverse deplasări culturale, emisiuni TV, concerte, schimburi culturale.
  • Piese interpretate de ea apar pe diverse compilatii produse de Electrecord. Continuă colaborarea teatrală pe scenele din întreaga ţară (Oradea, Braşov, Timişoara, Cluj, Constanţa).
  • Participă la Festivalul naţional de muzică uşoară „Mamaia’73” (19-20 iulie) cu melodia „O ramură spre cer”(Radu Şerban) care obţine Premiul Comitetului de Stat al Radioteleviziunii Române. Corina va susţine şi un recital pe scena festivalului.
  • Efectuează noi turnee în Polonia şi RDG.
  • Tot în acest an Corina participă la Praga, la un show TV internaţional.

1974

  • Corina Chiriac devine actor la Teatrul de Stat din Giulesti dar nu va juca în nici o piesă.
  • Participă la Festivalul „Decenska Kotva” din Cehoslovacia.
  • Obţine un contract pe o lună la celebrul teatru „Friedrichstadtpalast” din Berlin în R.D. Germană.
  • Evoluează şi la Festivalul „Made in Hungary” de la Budapesta.
  • Participă la Festivalul naţional de muzică uşoară „Mamaia’74” (23-24 iulie) cu melodiile „Ani fericiţi” (Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă) – Menţiune şi „Clipele” (Andrei Proşteanu/Angel Grigoriu).

1975

  • Se află printre primii solişti cărora TVR le realizează recitaluri color pentru schimburi culturale cu străinătatea.
  • În iunie reprezintă ARIA (Agenţia Română de Impresariat Artistic) la Festivalul „Orfeul de aur” de la Slancev Briag, Bulgaria.
  • Participă la Festivalul naţional de muzică uşoară „Mamaia’75” (24-25 iulie)cu piesele „Ai apărut ca o poveste” (Radu Şerban/Aurel Storin) – Menţiune, „Cum să uit” (Mişu Iancu/Alexandru Mandi) şi „Într-o bună zi” (Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă).
  • În august reprezintă TVR la Festivalul Internaţional de la Sopot – Polonia, unde obţine premiul I „Privighetoarea de chilimbar”al juriului cu melodia „Niciodată”.
  • În luna septembrie reprezintă Ministerul Culturii la Festivalul Internaţional al şlagărelor de la Dresda în fosta R.D. Germană, unde obţine Premiul III şi Premiul presei cu melodia „Am visat odată” (M. Constantinescu).
  • Corina Chiriac şi Marco Nicolici (Iugoslavia) apar în Cupletul muzical „Teleşcoala”, realizat de Ovidiu Dumitru şi Marko Dedici. Momentul este deosebit, fiind prima emisiune-duplex a Televiziunii Române, transmisă în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră pe ambele posturi de televiziune. S-a filmat şi la Bucureşti şi la Belgrad. Coregrafia aparţinea lui Cornel Patrichi.

1976

  • În luna iunie participă la Festivalul „Bratislavska Lyra” („Lira Brastislavei”) din fosta R.P. Cehoslovacă.
  • Participă la Festivalul prieteniei de la Moscova, URSS. Piesa „Uită nostalgia” (Ion Cristinoiu) este declarată şlagărul festivalului.
  • Participă la Festivalul naţional de muzică uşoară „Mamaia’76” (28-29 iulie) cu piesele „Din roua zorilor” (Mihai Constantinescu), „Poveste adevărată” (Ion Cristinoiu/Mihai Dumbravă) şi „Secolul vitezei” (Marcel Dragomir/Ovidiu Dumitru) , cea din urmă piesă în duet cu Cornel Constantiniu.
  • Jocă în piesa TV „Domnişoara Anastasia”, în regia Soranei Coroamă.
  • Joacă în fimul “Roşcovanul”, în regia lui Francisc Munteanu.

1977

  • În acest an participă la concerte şi show-uri TV din R.D. Germană, Cehoslovacia, Bulgaria, URSS, Polonia, alături de solişti ca: Boney M, Sasha Distel, Karel Gott,  Alla Pugaciova, Lili Ivanovna, Drupi (Italia), Tereza Kesovia şi mulţi alţii.În luna iulie este invitată (din nou) în recital la „Bratislavska Lyra” („Lira Brastislavei”) din fosta RP Cehoslovaciă, alături de Mirabela Dauer şi formaţia „Mondial”. Susţine un recital hors-concurs de 30 de minute.
  • În luna noiembrie Corina efectuează primele turnee în Occident. Susţine o suită de concerte în Portugalia, alături de Cornel Constantiniu şi dirijorul Sile Dinicu.
  • Casa de discuri Supraphon din Cehoslovacia editează albumul „Corina, Aura, Marina”, în care Corina figurează cu 4 piese.
  • La casa de discuri Eterna (din R.D.Germană) i se editează un disc single cu melodia „Am visat odată” (M. Constantinescu).

1978

  • Corina Chiriac participă la Festivalul Internaţional de muzică uşoară de la Poznan, Polonia cu piesele „Vorbe de foc” (Dan Ştefănică) şi „Învaţă să ştii” (Cornel Fugaru) care obţin premii de creaţie.
  • Efectuează un scurt turneu la Katovice, Polonia, realizând un show de o oră în regia lui Josef Lauer.
  • Efectuează alături de Dan Spătaru un turneu de 2 luni în U.R.S.S.

1979

  • Corina Chiriac este protagonista show-ului TV „Eu sunt Corina” (regia Tudor Vornicu), primul show TV color realizat in Romania.
  • La Festivalul Internaţional al filmelor de televiziune de la Montreaux, Eleveţia, emisiunea de 60 de minute „Eu sunt Corina”, regizată de Tudor Vornicu, alături de Gheorghe Zamfir, obţine premiul special al juriului.
  • Efectuează un nou turneu în URSS.
  • Este invitată să concerteze in Italia (timp de 11 luni), cu aceasta ocazie obţinând un contract la televiziunea particulara din Alessandria. Unul dintre momentele vizitei pe care nu-l va uita niciodată a fost întâlnirea cu Gina Lolobrigida.

1980

  • Participă din nou la Festivalul Internaţional de la Sopot – Polonia (20-23 septembrie), unde obţine premiul III cu piesele „Uneori suntem toţi copii” (L.Tudan) şi Serenadă (Mircea Chiriac).
  • Efectuează un importat turneu în Cehoslovacia cu orchestra lui Karel Gott, sub bagheta lui Felix Slovacek.
  • În „Burg party”, o emisiune de televiziune realizată la Halle, în fosta R.D. Germană, Corina Chiriac evoluează alături de Amanda Lear.
  • Participă la Festivalul de şansonete de la Koln (22-29 noiembrie) din R.F. Germană, alături de formaţia condusă de compozitorul Horia Moculescu.
  • Spre sfârşitul aceluiaşi an participă alături de Cornel Constantiniu la schimburi culturale în Cuba şi este invitată să concerteze la show-ul lui Alberto Hererra la „Tropicana”, cel mai mare cabaret în aer liber din America Latină.

1981

  • Efectuează un nou turneu în Cuba.
  • Apare la Electrecord primul album LP al Corinei Chiriac, „Eu sunt Corina”.
  • Corina Chiriac şi Horia Moculescu câstigă prima ediţie a popularei emisiuni-concurs “Şlagăre în devenire” cu piesa “Pentru tot ce-a fost îţî mulţumesc”. Corina va participa la ediţiile “Şlagăre în devenire” până la întreruperea emisiunii concurs în anul 1988. “Inima ta”, “Vara” “Ce mica-i vacanţa mare” “Ne cunoaştem din vedere” “Îmi aminteşti de prima dragoste”, “La Gara de Nord”, “Să-mi vorbeşti de primăvară”, “Te rog sa nu te uiţi la ceas” sunt o parte din piesele laureate la “Şlagăre în devenire”.
  • În luna septembrie, Corina este invitată la „Festivalul Internaţional al cântecului” de la Puerto Rico, unde obţine diploma de onoare a juriului.

1982

  • La cea de-a III-a ediţie a concursului „Melodii’81”, Corina Chiriac participă cu melodiile „Pentru tot ce-a fost îţi mulţumesc” (H. Moculescu) şi „Ne cunoaştem din vedere” (C.Chiriac). Corina Chiriac este onorată cu Diploma pentru Debut in Compozitie din partea Ministerului Culturii si Educatiei din România pentru melodia „Ne cunoastem din vedere”.
  • Participă şi la Festivalul de muzică uşoară de la Gotwaldow (Cehoslovacia).
  • Efectuează un scurt turneu in Franţa alături de o delegaţie culturală română condusă de Tudor Vornicu.
  • Efectuează un nou turneu în Cuba.

1983

  • Corina Chiriac este prezentă la cea de-a IV-a ediţie a concursului „Melodii’82”. Participă la secţiunea „Prime audiţii” cu melodiile „Să nu mă-ntrebi acum de ce” (H. Moculescu – Premiul organizatorilor) şi „Îţi mulţumesc” (Vasile Veselovschi). Melodia „Mama doar mama” (M. Ţeicu) obţine Marele Premiu şi „Unde erai?” (M.Ţeicu) primeşte Premiul Juriului.
  • Apare la „Electrecord” cel de-al doilea album al Corinei: „Noapte bună, pe mâine”.
  • În vara anului 1983, Corina Chiriac, Dan Spătaru şi formaţia „Savoy” efectueză un turneu în URSS.
  • La cea de-a XI-a ediţie a celebrului concurs „Şlagăre în devenire” (reluat anul acesta după o pauză de câţiva ani), Corina Chiriac are un neaşteptat succes cu melodia „Ce mică-i vacanţa mare” (I. Cristinoiu) care primeşte Premiul Juriului. Piesa “La gara de Nord” (Temistocle Popa) obţine Premiul publicului.
  • În anul 1983, după o pauză de 7 ani, se reia Festivalul de la Mamaia (26-30.08) unde Corina Chiriac este prezentă atât ca solistă, cât şi ca membră în juriu. Partcipă cu melodiile „Nimic nu poate învinge iubirea” (Marius Ţeicu – „Trofeul Mamaia”), „Strada speranţei” (Vasile Veselovschi – „Premiul organizatorilor”) şi „Apă şi foc” (Horia Moculescu – Premiu, „Creaţie”). Melodia „Strada speranţei”devine şlagărul emblematic al Corinei Chiriac. *În luna septembrie efectuează al treilea turneu în Cuba.
  • În luna decembrie, Corina Chiriac efectuează un turneu în Israel împreună cu teatrul „C-tin Tănase”. Turneul durează până la începutul anului următor.

1984

  • Corina Chiriac este prezentă cea de-a V-a ediţie a concursului „Melodii’83” cu melodiile „Nimic nu poate învinge iubirea” (Marius Ţeicu – „Marele Premiu”), „Strada speranţei” (Vasile Veselovschi – „Premiul organizatorilor”), „Ce mică-i vacanţa mare” (Ion Cristinoiu – „Premiul publicului”) şi „Apă şi foc” (Horia Moculescu – Premiu III).
  • Interpretează rolul principal feminin în piesa TV „Viaţa ca fapt divers” în regia lui Cornel Popa, alături de Irina Petrescu.
  • La cea de-a XII-a ediţie a celebrului concurs „Şlagăre în devenire”, Corina Chiriac participă cu melodia “Sa-mi vorbeşti de primăvară” (Ion Cristinoiu), care obţine Premiul Juriului.
  • Participă la Festivalul naţional de muzică uşoară „Mamaia’84” (30.08-2.09) cu melodia „Drumul spre tine” (Vasile Veselovschi) care obţine premiul I la secţiunea „Creaţie”. În cadrul festivalului, Corina Chiriac şi Angela Similea cântă în duet piesa “A opta minune” (M.Ţeicu), prezentată „Hors Concurs”.
  • În luna decembrie, Corina Chiriac efectuează al doilea turneu în Israel împreună cu teatrul „C-tin Tănase”. Turneul durează până la începutul anului următor.

1985

  • În noaptea de Revelion are premiera filmul muzical de televiziune de mare succes „Trio formidal” pe muzica lui Marius Ţeicu şi în regia lui Titius Munteanu, unde Corina joacă alături de Alexandru Arşinel, Radu Gheorghe şi Marius Ţeicu.
  • Corina Chiriac participă cea de-a VI-a ediţie a concursului „Melodii’84” cu melodiile „Drumul spre tine” (Vasile Veselovschi – premiul III) şi „ Nu te enerva” (M. Ţeicu – Premiul I la secţiunea „Prime audiţii”).
  • La Festivalul Internaţional “Charles Chaplin” de la Gabrovo, Bulgaria, filmul muzical TV „Trio formidal” obţine premiul I la secţiunea film de scurt şi mediu metraj.
  • Apare la Electrecord cel de-al treilea album al Corinei Chiriac intitulat „Corina”.
  • Participă la Festivalul naţional de muzică uşoară „Mamaia’85” (29.08 – 1.09) cu melodia „Păi de ce?” (Horia Moculescu) – Trofeul Mamaia, la secţiunea „Creaţie” şi “Inima nu ştie carte” (Jolt Kerestely/Ioan Rus) – prezentată „Hors Concurs”. Într-una din serile festivalului, Corina susţine şi un recital.

1986

  • Pe 24 ianuarie reprezintă România la Ambasada din Koln, în R.F.Germană, în cadrul festivităţilor legate de Ziua naţională a Unirii Principatelor, alături de alţi mari artişti ca: Sile Dinicu, Horia Alexandrescu, Daniela Vlădescu.
  • Corina Chiriac participă la cea de-a VII-a ediţie a concursului „Melodii’85” cu melodiile „Nu te enerva” (Marius Ţeicu – Marele Premiu), „Păi de ce?” (Horia Moculescu – Marele Premiu) şi „De dragoste” (Aurel Manolache). În cadrul concursului, Corina este prezentă şi cu un recital.
  • Participă la Festivalul naţional de muzică uşoară „Mamaia’86” (27 – 31.08) cu melodiile „Şi ieri, şi azi, şi mâine”(H.Moculescu) – Premiul special al juriului, „O clipă de sinceritate” (I.Cristinoiu) – Premiu, „Creaţie”, „De dragoste” (Aurel Monolache) – Premiul II „Creaţie” şi „Nu mă uita de tot” (Vasile Veselovschi) – prezentată „Hors Concurs”. Corina susţine un nou recital într-una din serile festivalului.

1987

  • Corina Chiriac participă la participă cea de-a VIII-a ediţie a concursului „Melodii’86” cu melodiile „Nu mă uita de tot” (Vasile Veselovschi – laureat), „Nu” (Vasile Veselovschi), „O clipă de sinceritate” (Ion Cristinoiu – laureat) şi „Şi ieri, şi azi, şi mâine” (H. Moculescu – laureat). În prima seară a concursului, Corina susţine un recital.
  • Participă la Festivalul naţional de muzică uşoară „Mamaia’87” (26-31.08) cu melodiile „Trenul fericirii” (V.Veselovschi – Menţiune), „Vino iubire-napoi” (Ion Cristinoiu), „Lângă dragoste” (Temistocle Popa) şi „Noapte cu dor” (Cornel Fugaru) – prezentată „Hors Concurs”. Corina este prezentă în cadrul festivalului cu un nou recital.

1988

  • Electrecord-ul lansează cel de-al patrulea album al Corinei Chiriac – „Şi ieri, şi azi, şi mâine”.
  • Corina Chiriac participă la participă cea de-a IX-a ediţie a concursului concursul „Melodii’87” cu melodiile „Vino iubire-napoi” (Ion Cristinoiu) şi „Trenul fericirii” (Vasile Veselovschi).
  • Participă la Festivalul naţional de muzică uşoară „Mamaia’88” (31.08-4.09) cu melodiile „Deschid fereastra să intre cerul” (Ion Cristinoiu) – Trofeul Mamaia, „Râzi, tu, inimă şi cântă” (Dan Stoian/Mala Bărbulescu), „Nimic nu e prea mult” (Vasile Veselovschi/Mihai Maximilian)- duet cu Dan Spătaru şi „Asta-i viaţa” (Paul Urmuzescu/Aurel Storin) – ultimele două piese prezentate „Hors concurs”. Corina Chiriac susţine un nou recital într-una din serile festivalului.
  • Pe 1 octombrie pleacă în turneu în S.U.A., la invitaţia Societăţii „Viitorul Român”, alături de Maria Ciobanu, Florin Piersic şi Dumitru Fărcaş. Primeşte contract de colaborare permanentă la Televiziunea din Eureka – California şi se stabileşte temporar în S.U.A.

1988-1994 Se stabileşte la Los Angeles.

  • În toată aceasta perioada a lucrat în SUA ca reprezentant delegat al RTV Romania.
  • A sustinut concerte în Chicago, New York, Palm Springs, Los Angeles, Detroit si nu numai.
  • Însoteste turnee ale artistilor romani.
  • Este agent imobiliar, administrator de bloc şi reprezentantul unei firme japoneze de cosmetice.
  • Absolvă Şcoala de ghizi din SUA.
  • Se ocupa de problemele studenţilor multinaţionali de la Universitatea UCLA ca manager al MZL Properties.

1991

  • Federaţia Internaţională de organizare a festivalurilor FIDOF, prin preşedintele Armando Moreno, îi oferă Corinei Chiriac „Medalia de onoare pentru 20 de ani de activitate internaţională”

1994

  • Pe 10 august, după o absenţă de 6 ani, Corina Chiriac revine în România.
  • La scurt timp de la revenirea în ţară, Corina apare pe TVR1 la emisiunile „Video-magazin” şi „Turnul Babel”.
  • În luna septembrie este translator şi maestră de ceremonii cu ocazia turneului efectuat de Gilbert Becaud în România.
  • Reia seria concertelor în ţară.
  • Începe să se implice în problemele tinerilor superdotaţi la olimpiadele şcolare internaţionale. Este alături de ei în toamnă la acţiuni ample ce se desfăşoară la Poiana Braşov (acţiuni organizate de Alexandru Mironov, Ministrul Tineretului din acea perioadă).
  • Primeşte Diploma de onoare la Festivalul International al Cântecului din Macedonia.
  • Pe 1 decembrie se stinge din viaţă tatăl Corinei Chiriac, apreciatul compozitor şi profesor Mircea Chiriac.

1995

  • În luna iunie, apare la Electrecord ”Deschid Ferestra”, cel de-al cincelea album al Corinei Chiriac. Albumul conţine 11 piese noi compuse de Marius Ţeicu, Vasile Veselovschi, Ion Cristinoiu, Zsolt Kerestely etc.
  • În timpul verii, Corina Chiriac susţine mai multe concerte pe litoral.
  • Participă alături de alte mari vedete de divertisment la spectacolul de cabaret „De la New York la New Orient”de la barul „New Orient” din Mamaia.
  • Este membră a juriului la Festivalul naţional de muzică uşoară de la „Mamaia’95”. Susţine şi un recital plin de succes într-una din serile festivalului. Tot la Mamaia participă alături de alte mari nume ale muzicii uşoare într-un Remember sentimental prilejuit de aniversarea a 25 de ani a festivalului.

1996

  • Corina Chiriac este directoarea Casei Româneşti la Jocurile Olimpice de la Atlanta, S.U.A. Alături de ea participă: Alexandru Mironov, Nadia Comaneci, Theodor Meleşcanu.
  • Corina Chiriac este prezentă cu un microrecital împreună cu orchestra Radio la Festivalul naţional de muzică uşoară „Mamaia’96” (29.08 -1.09).
  • Participă cu un microrecital în cadrul „Serii Româneşti” la Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur” de la Braşov.
  • Începând cu 7 octombrie, Corina Chiriac este prezentatoarea şi producătoarea emisiunii zilnice “Clubul Doamnelor” la Radio Total. Emisiunea va dura 9 luni.

1997

  • Pe 25 septembrie 1997 devine actor la Teatrul de Estradă „Toma Caragiu” din Ploieşti. Spectacol care va adauga palmaresului său 2 premii importante la Festivalul National al teatrelor de Revista, desfasurat la Constanţa.
  • Începând cu 1 octombrie, Corina Chiriac prezintă pe TVR2 emisiunea „Insomniile Corinei” (în fiecare luni, miercuri şi vineri). După doar câteva ediţii, Corina renunţă la acestă emisiune.

1998

  • Devine co-realizator la Radioteleviziunea Română a emisiunii „Magazin Duminical” şi a altor emisiuni de divertisment.
  • În Mare Britanie, reprezintă Clubul UNESCO la Casa de Cultură a comunităţii române din Londra.
  • La începutul lunii iunie efectueză, alături de Florin Piersic, un nou turneu în Israel.
  • În toamnă efectuează un nou turneu în S.U.A. unde participă la „Festivalul Vinului” de la Chicago.
  • Participă la prima ediţie a Festivalului „Ioana Radu” din Craiova (7-9.10).
  • Apare alături de mama sa, Eliza Chiriac, la emisiunea „Duminica în familie” pe Antena 1.

1999

  • Până în acest an activează ca organizator şi director de imagine al Asociaţiei de binefacere „Sfântul Stelian” din Bucureşti.
  • Corina Chiriac se implică în foarte multe spectacole, în Bucureşti (inclusiv la la Sala Palatului, Sala Polivalenta sau Sala de concerte a Radiodifuziunii) şi în ţară, dintre care multe de binefacere, în folosul unor diferite asociaţii şi fundaţii.
  • Participă şi la câteva festivaluri de muzică uşoarâ organizate în provincie.
  • La sfârşitul lunii iulie, Corina Chiriac este prezentatoarea celei de-a V-a ediţii a „Festivalului Berii” din Mamaia (Festivalul durează timp de 5 zile).
  • În luna octombrie efectuează un nou turneu în Germania unde îşi sărbătoreşte cei 50 de ani de viaţă.

2000

  • Uniunea criticilor muzicali „Mihai Jora” îi oferă Premiul „O viaţă dedicată cântecului”.
  • Începând cu 1 mai 2000 este gazda şi co-realizatoarea emisiunii „Daţi vina pe Corina” pe postul Tele7ABC
  • Începând cu 5 mai este membră a juriului (timp de mai multe luni) la emisiunea „Ploaia de stele” de pe TVR1.
  • În septembrie efectuează un nou turneu în S.U.A. Participă şi la Festivalul „Taste of Romania” din Chicago. Corina va fi profund dezamăgită de organizatorii festivalului.
  • În toamna este admisă ca student la Academia Internaţională pentru Studiul Istoriei, Culturii şi al Religiilor. Institutia cu pricina s-a desfiintat, după numai un an de zile de la înscrierea interpretei.
  • Pe 28 octombrie este moderatoarea celei de-a II-a ediţii a „Balului Speranţei” organizat de Asociaţia Femeilor Manager din România.
  • Participă la a II-a ediţie a Festivalului „Ioana Radu” din Craiova (1-2.11)

2001

  • Pe 8 februarie îşi încheie emisiunea „Daţi vina pe Corina” pe postul Tele7ABC.
  • În luna mai efectueză un turneu în Germania alături de Benone Sinulescu şi Sorin Tănase.
  • În iunie, Corina Chiriac participă la Festivalul „Bucureşti 2001” care loc în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.
  • În luna august susţine un micro-recital în ultima seară a Festivalulului naţional de muzică uşoară de la „Mamaia’01” (9 -12.08).
  • Pe 13 august Corina Chiriac susţine un recital în cadrul celei de-a III-a ediţii a Festivalului „Callatis”.
  • În luna noiembrie participă la festivalul focşenean „Florentin Delmar” alături de Monica Anghel, Gabriel Dorobanţu, Ileana Ciuculete.

2002

  • La începutul lunii ianuarie Teatrul „Constantin Tanase” i-a comemorat pe textierul Mihai Maximilian şi compozitorul Vasile Veselovski, în cadrul unui spectacol in care au evoluat Corina Chiriac, Stela Popescu, Alexandru Arsinel, Nicu Constantin, Alexandru Lulescu şi Cristina Stamate.
  • Pe 6 mai primeşte „Diploma de onoare” în cadrul Galei muzicii uşoare româneşti „O zi printre stele” organizată de Ministerul Culturii şi Cultelor.
  • În luna mai efectueză un turneu în Germania alături de Stela Popescu, Alexandru Arşinel şi Dan Ionescu.
  • Pe 26 iunie se stinge din viaţă d-na Eliza Chiriac, mama Corinei Chiriac.
  • Pe data de 29 noiembrie Corina lansează la Teatrul Naţional al şaselea şi în acelaşi timp, primul ei album de autor (şi primul CD din carieră) – „Serenadă pentru Carul Mare” editat de „Intercont Music“. Criticile pentru album sunt elogioase.
  • În luna decembrie Corina promovează albumul„Serenadă pentru Carul Mare” pe mai multe posturi de televiziune: Antena 1 (Babilonia), Tele 7 ABC (Florin Călinescu), TVR1 etc.

2003

  • În perioada 21 martie– 9 mai este membru al juriului în cadrul concursului TV „Popstars” (PRO TV) prezentat de Loredana Groza şi Dan. Din juriu au mai făcut parte: Tavi Colen, Marius Moga, Mona Segall, Adi Despot.
  • În luna iulie apare pe TVR2 la emisiunea lui Horia Moculescu „Atenţie se cântă”. (În aceşti ani este un invitat frecvent al acestei emisiuni).
  • Pe 17 noiembrie la Sala Palatului din Bucureşti a avut loc un spectacol inedit, sponsorizat de Bebe Ivanovici. Manifestarea a cuprins recitaluri ale Corinei Chiriac, Mirabelei Dauer, Gabriel Dorobantu, Angela Similea, Victor Lavric Project, Rustic, Pepe, Aurel Moldoveanu, Candy, Silviana Lungeanu şi Bosquito.
  • Pe 6 decembrie participă alături de Claudiu Bleonţ la emisiunea „90” pentru sufletul tău” pe postul TVR Internaţional.
  • În luna decembrie apare la Electrecord albumul „Opriţi timpul – Mari Succese vol. 1” cuprinzând 21 de şlagăre ale Corinei Chiriac.
  • Cu ocazia Anului Nou, Corina este prezentă la spectacolul de la „Romexpo”, transmis pe TVR2.

2004

  • În primele 3 luni ale anului, Corina Chiriac are o serie de apariţii la numeroase talk-show-uri şi emisiuni pe posturile B1TV (Trenul vieţii), Realitatea TV, TVR2 („2 pe TVR2”, „Atenţie se cântă”), TVR1 („Danutz SRL”), TVRM („Trăieşte-ţi arta”).
  • Începând cu 13 aprilie, Corina Chiriac este prezentatoarea şi realizatoarea emisiunii „Amfitrion Corina” pe postul de televiziune TVRM.
  • Pe 24 aprilie participă la Teledonul „Atenţie se cântă” ce are loc în direct pe TVR2 şi are ca scop strângerea de fonduri pentru al sprijini pe Cornel Constantiniu.
  • În perioada 1-4 iulie este membră a juriului la festivalul de muzică uşoară pentru copii „Delfinul de aur”.
  • În perioada 9 – 11 iulie este membră a juriului la festivalul de muzică uşoară pentru copii „Mamaia copiilor”.
  • În perioada 1-5 septembrie este membră a juriului la festivalul de muzică uşoară „Mamaia 2004”.
  • Pe 16 decembrie Corina Chiriac lansează, în foaierul sălii de concerte a Radiodifuziunii Române, un dublu CD sub numele „Bucureştii de altădată” cu opera simfonică a tatălui său, regretatul compozitor Mircea Chiriac.
  • În Monitorul Oficial nr.1177, publicat în 13 decembrie 2004, se specifică: “Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categora B – Muzica” unui numar de 13 artişti. În ordine alfabetică, aceştia sunt: Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş, Mircea Baniciu, Dan Bittman, Elena Carstea, Corina Chiriac, Cornel Constantiniu, Mirabela Dauer, Dida Dragan, Stefan Hruşcă, Angela Similea, Victor Socaciu, Vasile Seicaru.

2005

  • Începând cu 26 februarie prezintă şi realizează, alături de Puiu Stoicescu, pe postul de televiziune TVRM o nouă emisiune de divertisment intitulată „Zig-Zag TV”.
  • În luna martie, Corina Chiriac aniversează 35 de ani de la debut. Cu acest prilej are un program special de recital în cadrul emisiunii „Zig-Zag TV” pe TVRM.
  • Pe 6 aprilie la premiile „VIP“, desfăşurate în eleganta Sala Ronda a hotelului „Intercontinental“, Corinei Chiriac i se decernează Premiul de excelenţă, pentru sărbătorirea celor 35 de ani de activitate.
  • În luna aprilie efectuează un nou turneu în străinătate.
  • În luna iunie apare la Electrecord albumul „Ne cunoaştem din vedere – Mari Succese vol. 2” cuprinzând alte 20 de şlagăre ale Corinei Chiriac.
  • În luna iulie este membră a juriului la festivalul de muzică uşoară pentru copii „Delfinul de aur”.
  • În luna septembrie Corina Chiriac îşi ia o vacanţă de câteva luni în America de Sud unde va vizita Brazilia şi Argentina. Cu acestă ocazie, Corina îşi încheie emisiunile „Amfitrion Corina” şi „Zig-Zag TV” la postul TVRM.

2006

  • Revenită recent în ţară după lunga vacanţă din America de Sud, Corina Chiriac este prezentă pe 3 aprilie în emisiunea „Femei adevărate” care este difuzată pe TVR 1. Alături de renumitul medic endocrinolog Ileana Marinescu.
  • În lunile mai-iunie Corina efecuează un nou turneu de 21 de zile pentru românii din diaspora alături de Daniela Condurache şi Aurel Moldoveanu, în Germania, Austria şi Italia.
  • Pe 27 mai Corina Chiriac (care a întrerupt turneul din Diaspora) pentru a participa la megaconcertul dedicat lui Dan Spătaru la Sala Palatului (concertul a avut peste 4000 de spectatori).
  • Pe 11 iulie Corina Chiriac apare, alături de Titus Munteanu, Cornel Patrichi şi Octavian Ursulescu, într-o ediţie a emisiunii “TVR50 – 50 de ani de divertisment în 50 de emisiuni” (TVR1).
  • Începand cu 13 iulie, Corina Chiriac se afla pe litoral, unde va cânta pânâ în luna septembrie, in spectacolele organizate de impresarul Anghel Stoian. Artista nu a mai cântat într-un turneu prin staţiunile de la malul mării de mai bine de 10 ani.
  • Pe 10 august Corina Chiriac susţine un recital plin de succes în cadrul serii Radio România la cea de-a VIII -a ediţie a Festivalului „Callatis”. Cu acest prilej Radio Romania, prin intermediul preşedintelui director general, Maria Toghina, a oferit Premiul de excelenţă, Corinei Chiriac.
  • Pe 26 august Corina Chiriac participă, alături de alţi mari solişti de muzică uşoară, la Festivalului de muzică uşoară „Mamaia’06” (25-27.08), în cadrul celei de-a doua seri a show-ului TVR 50. Acompaniată de orchestra Radiodifuziunii Române, interpretează cu mare succes nemuritoarea “Strada Speranţei”. Cu acest prilej TVR îi oferă Corinei Chiriac “Diploma de Onoare” şi Trofeul “TVR50”.
  • Pe 27 august Corina Chiriac apare, alături de alţi mari reprezentanţi ai generaţiei sale (Aura Urziceanu, Margareta Pâslaru, Adrian Romcescu, Monica Anghel etc.), într-o ediţie specială a emisiunii „Şlagăre în revenire” (TVR2).
  • La începutul lunii septembrie Corina Chiriac şi Gabriel Cotabiţă efectuază un turneu de 5 zile în Irlanda. Cei doi au susţinut câteva concerte la Dublin pentru românii din diasporă.
  • Pe 14 octombire Corina Chiriac este prezenta la tipografia „Gridsolo” din Braşov unde iese de sub tipar primul ei volum de nuvele.
  • La jumătatea lunii octombrie apare la Electrecord albumul „Inimă nebună – Mari Succese vol. 3” cuprinzând 17 şlagăre ale Corinei Chiriac.
  • Pe 26 octombrie (de ziua ei) Corina Chiriac îşi face debutul în literatură. Cartea „Buscando l’amor” („Cautand dragostea”) – vol. l, apărută la editura şi tipografia Gridsolo din Brasov, este lansată la librăria „Diverta” din acelaşi oraş. Volumul conţine nuvele şi poezii ce au ca temă dragostea. Titlul este în limba spaniolă, deoarece majoritatea nuvelelor le-a scris în vacanţă pe care a petrecut-o in Argentina anul trecut.
  • Pe 27 octombrie, Corina Chiriac se află în Timişoara, magazinul DIVERTA din IuliusMall, unde are lansarea aceluiaşi volum de nuvele.
  • Pe 3 noiembrie, după lansările din magazinele „Diverta” din Braşov şi Timişoara, Corina Chiriac îşi lansează cartea şi în „Diverta Plaza” din Bucureşti. Desi nu a fost de fata, presedintele Traian Basescu si-a exprimat si el aprecierea fata de interpreta, trimitandu-i un cos cu flori si felicitarile de rigoare atat pentru lansarea cartii, cat si pentru ziua de ei de nastere.
  • Pe 9 noiembrie, Corina Chiriac efectuează un scurt turneu în Israel, impreuna cu alti colegi de breasla – Catalin Crisan, Nicu Constantin şi Alexandru Lulescu. Corina s-a aflat in Tara Sfanta pentru a patra oară.
  • Pe 24 noiembrie Corina Chiriac lansează şi la Ateneul Popular „Maior Gheorghe Pastia” din Focşani cartea sa, „Cautand Iubirea”.
  • Tot pe 24 noiembrie, Corina este membră a juriului din cadrul Festivalului de Muzica Uşoară „Florentin Delmar”.
  • Pe 19 decembrie, la Palatul Parlamentului, Corina Chiriac este premiată la “Gala Femeilor de Succes”, organizată de Cosmopolitan Models si You &Me la Palatul Parlamentului. Printre vedetele feminine premiate s-au numarat: Andreea Marin, Ioana Tariceanu, Oana Pellea şi Maia Morgenstern.
  • De Revelion, Corina a realizat un tur de forţă, cu şapte recitaluri la Bacău şi în zonele din împrejurimi.

2007

  • 21 ianuarie fostul premier Adrian Nastase a acceptat provocarea emisiunii „Danutz SRL” de a fi cântareţ. Politicianul a facut duet cu Corina Chiriac. Cei doi au cantat impreuna celebra melodie „Strada Sperantei” şi au dansat pe o piesa a Nicolei, interpreta preferata a lui Nastase.
  • Pe 2 aprilie, Corina este trecută în celebra enciclopedie a personalităţilor „Who’s of Who”.
  • Tot în luna aprilie, Agentia de publicitate „Punct Advertising” a realizat pentru marca de detergent „Dero Surf” o nouă campanie de comunicare, numită “Parfumul Anilor Cei mai Frumoşi”. Campania promoţională consta intr-o colectie de cinci pachete, fiecare prezentand imaginea unui interpret: Anda Calugareanu, Corina Chiriac, Cornel Constantiniu, Aura Urziceanu şi Dan Spataru.
  • Pe 6 mai, Corina suţine un recital în cadrul Galei Laureaţilor, la Festivalul „George Grigoriu”, ce are loc la Casa Tineretului din Brăila. Recitalurile sunt acompaniate de Orchestra Radio. In aceeaşi dimineaţă, Corina lansează şi la Brăila, cartea ‘Buscando l’amor’.
  • În perioada 31 mai-2 iunie, Corina Chiriac este membră în juriu la Festivalul „Cerbul Copiilor” din Sinaia (ce are loc sub bagheta lui Dan Dimitriu). Pe 2 iunie, in cadrul aceleiaşi manifestări, Corina susţine un recital. Cu această ocazie interpreta şi-a lansat la Sinaia şi cartea „Buscando l l’amor”, în prezenţa primarului Vlad Oprea.
  • În perioada iulie-septembrie, Corina Chiriac este membră în juriu, alături de Viorel Gavrilă şi Noni Ene, în cadrul emisiunii “Fresh Mania” (Naţional TV). Emisiunea are 9 ediţii şi are ca scop “mania” de a descoperi viitoare staruri ale show biz-ului muzical aflate astazi la virste “fresh”.
  • În perioada 4-5 august are loc a 40-a ediţie a Festivalului de muzica usoara Amara 2007. În cadrul evenimentului Corina Chiriac susţine un recital.
  • În perioada 23 august – 26 august, Corina Chiriac este mebra în juriu la cea de-a 37-a ediţie a Festivalului de muzică uşoară „Mamaia’07”. Pe 25 august, Corina susţine un micro-recital, în cadrul serii de recital al juriului, acompaniată de orchestra Big Band Radio, condusă de Ionel Tudor.
  • Pe 6 septembrie CD-ul “Strada Speranţei”, care cuprinde 20 de şlagăre al Corinei Chiriac, apare în revista “Taifasuri”.
  • Începând cu 9 septembrie (şi până în prezent), Corina devine prezentatoarea emisiunii “Să v-amintiţi Duminica”, realizată de Florentina Satmari pe postul Naţional TV.
  • Pe 23 octombrie, Corina Chiriac, alături de colegele Mirabela Dauer, Angela Similea, Margareta Pâslaru, este invitata unei ediţii speciale a emisiunii “Marius Tucă Show” (Antena1). Cele patru doamne ale muzicii uşoare româneşti vor depăna o serie de amintiri în cadrul acestei emisiuni.
  • Pe 26 octombrie, de ziua ei, Corina Chiriac este invitata lui Cătălin Măruţă în cadrul emisiunii “Happy hours” (Pro TV)
  • În perioada 15-17 noiembrie are loc la Medgidia, cea de-a treia ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară “Dan Spătaru”. Într-una din serile festivalului Corina susţine un recital. În cadrul recitalului, artista a dedicat celebra melodie “Prieten drag”, căţeluşului ei Jecky care s-a stins din viaţă în dimineaţa zilei de 15 noiembrie.
  • Pe data de 19 noiembrie apare o ediţie de colecţie a “Jurnalului Naţional” dedicată Corinei Chiriac. Ediţia este însoţită şi de un CD (“Muzică de colecţie vol.28 – Corina Chiriac”) care cuprinde 22 de şlagăre ale Corinei.
  • În perioada 30 noiembrie – 1 decembrie are loc cea de-a XXV – a ediţie a Festivalului concurs Stelele cetăţii din Deva. Pe 1 decembrie Corina susţine un recital şi prezintă publicului devean primul volum de nuvele – “Buscando L’Amor”.
  • Pe 31 decembrie Corina Chiriac şi Madalin Ionescu, moderatorul emisiunii “Miezul problemei”, sunt gazdele programului de Revelion de la postul Naţional TV.

2008

  • Pe 1 martie, Corina Chiriac apare în emisiunea “Cerbul de Aur… de la alb-negru la color” (TVR1). Evenimentul a fost organizat de Televiziunea Română în studiourile sale din Bucureşti, pentru a celebra 40 de ani de la debutul festivalului, în 1968. Corina Chiriac au reaminitit telespectatorilor melodia, “Inimă nu fii de piatră” (prezentată într-o variantă remixată de Mihai Alexandru), cântece cu care au participat la Cerbul de Aur. Tot pe 1 martie Corina Chiriac are o apariţie specială în cadrul Jurnalului TVR.
  • În luna martie Corina Chiriac a primeşte premiul de excelenţă oferit de revista “Actualitatea Muzicală”, “pentru complexitatea covârşitoare a talentului său”, într-o ceremonie care a avut loc in Aula Palatului Cantacuzino din Bucureşti.
  • Pe 14 aprilie, Corina Chiriac participă în recital alături de Aura Urziceanu, Mirabela Dauer, Catalin Crisan şi Ovidiu Komornyk, la Balul Pensionarilor organizat de Cozmin Guşă, candidatul PIN la Primaria Capitalei. Concertele sunt dedicate memoriei marelui Gică Petrescu.
  • În perioada 21-24 august este membră în juriu la cea de-a 39-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară “Mamaia’08”.
  • Pe 6 septembrie Corina Chiriac revine în forţă la Naţional TV pentru un nou sezon al emisiunii “Să v-amintiţi Duminica”, realizată de Florentina Satmari.
  • Pe 20 septembrie, cu prilejul evenimentului “Zilele Bucureştiului”, primarul Bucureştiului a oferit 30 de diplome de excelenţă unor personalităţi ale vieţii artistice, socio-culturale şi sportive care au participat la dezvoltarea comunităţii. Printre cei care au primit diplomele de excelenţă se află cântăreţele Corina Chiriac şi Angela Similea.
  • Pe 2 noiembrie cu ocazia aniversarii a 80 de ani de existenta a Radio Romania, Corina Chiriac acompaniată de Big Band-ul Radio, susţine un recital pe scena Sălii Radio.
  • În perioada 28-30 noiembrie, Corina Chiriac este membră în juriul celei de-a VII-a ediţii a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii şi Tineret „Delfinul de mare“ din Cumpăna, Constanţa. În cadrul acestui festival, compozitorul Nicolae Caragea şi Corina Chiriac încep o colaborare ce se va concretiza cu un viitor album.
  • În perioada 4-5 decembrie sala mare a Teatrului “Mihai Eminescu” din Botoşani găzduieşte faza finală a “Festivalului concurs de interpretare muzicală destinat artiştilor amatori nevăzători”, secţiunile muzică populară şi romanţe. La manifestare participă Corina Chiriac, George Nicolescu, dar şi compozitorul Nicolae Caragea
  • Pe 12 decembrie, Corina Chiriac, Margareta Pâslaru şi Angela Similea sunt distinse cu Premiul de excelenţă în cadrul celei de-a IV-a ediţii a galei “10 pentru România”. Spectacolul a debutat cu o piesa “Confesiune” interpretata de: Angela Similea, Corina Chiriac si Margareta Paslaru. Cele trei artiste au cântat pentru prima data impreună piesa lui Horia Moculescu.
  • Pe 14 decembrie Corina Chiriac participă la spectacolul de gală “80 de ani de muzică în 80 de ani de radio ”organizat de Radio România.
  • Pe 19 decembrie, Corina Chiriac este invitata lui Cătălin Măruţă în cadrul emisiunii “Happy Hour” (Pro TV). Cu această ocazie Corina primeşte din partea publicului Diploma de “Şlagăr de Happy Hour” pentru “Strada Speranţei”.
  • Pe 26 decembrie Corina Chiriac, Titi Rucăreanu şi Constantin Dinulescu ş.a. joacă în muzicalul “Unde este Moş Crăciun” (TVR1).
  • Pe 31 decembrie Corina Chiriac şi Catrinel Sandu sunt gazdele programului special de Revelion de la postul National TV. Show-ul TV “Un revelion de vis” este realizat de Florentina Satmari şi durează 5 ore. Pe 31 decembrie Corina Chiriac participă la Revelionul de la Romexpo. Cu această ocazie cântă în primă audiţie o melodie compusă de Nicolae Caragea.

2009

  • În perioada 23 ianuarie – 10 aprilie, Corina Chiriac împreună cu Viorel Gavrilă şi Mădalin Voicu sunt membrii în juriu ai concursului TV “Mamaia caută o vedetă” (TV Neptun Constanţa).
  • Pe 26 februarie Revista Felicia lansează un cel mai recent album al Corinei Chiriac “Martişor Prinţişor”. Albumul, produs de Ovo Music, include slagarele consacrate ale artistei: “Strada Sperantei’, “Mama, doar mama”, „Ne cunoastem din vedere”, „Bunicul” sau „Ramane o artista”, dar si compozitii proprii şi piese care nu au fost prezentate publicului pana acum: “Martisor Printisor”, „Seara”, „Dragostea e un bob de roua”, „Raţa”, „Say yes” şi „Toarnă Marine”. Pentru toti fanii Corinei, CD-ul “Best of Corina Chriac – Martisor Printisor” include o surpriza deosebita: negativele pieselor „Bunicul” si „Ce va urma”.
  • În perioada 18 iunie – 23 iulie Corina Chiriac împreună cu Viorel Gavrilă şi Mădalin Voicu sunt membrii în juriu în cea de-a doua parte a concursului TV “Mamaia caută o vedetă” (TV Neptun Constanţa).
  • În perioada 19-21 iunie Corina Chiriac este membră în juriu la cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică pentru Copii “Glasul speranţelor” de la Techirghiol. În ultima seară a festivalului Corina susţine un recital unde cântă în primă audiţie o serie de piese ce vor apărea pe viitorul album.
  • Pe 4 iulie Corina Chiriac apare în emisiunea “Ne vedem la TVR” (TVR1). În cadrul emisiunii Corina aduce un omagiu recent dispărutului Michael Jackson. Acompaniată de orchestra lui Andrei Tudor, Corina interpetează “Blame It on the Boogie” a celor de la Jackson5.

 Sursa: wikipedia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: